martedì 25 luglio 2017

L'Uomo contemporaneo - faccia a faccia con la reazione (S.E.R. Avondios)

S.E.R. Avondios, arcivescovo vicario di Milano per la Metropolia di Milano e Aquileia, Metropolita di Brescia, ha scritto questo bel sermone riflettendo principalmente sui recentissimi attacchi mediatici contro la Chiesa Ortodossa Romena. Pur condannando gli atti immorali di alcuni rappresentanti della Chiesa, monsignore Avondios ha ritenuto pertinente e doveroso scrivere queste parole su quanti, con la scusa delle cadute umane, in realtà non fanno altro che denigrare la Chiesa di per sé stessa. Il testo è disponibile in lingua originale (romeno) e in italiano, che seguirà il testo romeno


VERSIONE ROMENA

Omul contemporan „față în față cu reacțiunea”

România anilor 2017 devine pe zi ce trece o Românie a Evului Mediu, cu uzurpări de tronuri , intrigi și scandaluri de palat. Lumea devine din ce în ce mai mult interesată să cunoască și să descopere, singurele metehne ale acestor „patimi” fiind acelea că nu au un temei științific, teologic sau istoric , ci sunt manifestări ale grotescului în locul cel sfânt, adică țara noastră, România, numită și „grădina Maicii Domnului”. Păcat de această grădină, odinioară împodobită cu florile frumos mirositoare ale „mărețelor umbre, Mihai, Ștefan, Corvine, romana națiune ai vostri strănepoți” . Da, ai vostri strănepoți, adică noi, oamenii cultivați ai secolului al XXI-lea care am lăsat în paragină această frumoasă grădină, pentru a ne ocupa de buna creștere a buruienilor din curțile vecinilor. 
Se poate observa cum, în ultima perioadă, temperaturile ridicate au contribuit la redeșteptarea unei conștiințe aparent adormite.
Devenirăm parcă peste noapte, fie analiști, fie sociologi, fie filozofi, cu pretenții de repere morale ce își arogă dreptul îndreptării celorlalți. Păcat ca majoritatea celor ce vorbesc de moralitate au „schelete” uitate prin dulapuri, mai ceva ca la muzeul Antipa... măcar acestea au un scop bine definit. Ce ne facem însă cu cei care se chinuie din răsputeri să încapă în televizor, cu telespectatorul înrăit al canalelor TV, cu analiștii vigilenți școliți în dughene și birturi, care arată cu degetul spre cazurile izolate, urâcioase ce e drept, ale Bisericii Ortodoxe Române.
Din nou moralitatea, bat-o vina, din vina căreia se mai declanșează câte un scandal, parcă programat. Păcat ca cele 23 de milioane de romani, sau mai puțini conform ultimului recensământ, au uitat ca din anii 2000 pana acum, au contribuit la decimarea viitorului României, și aici mă refer la milioanele de copii avortați și aruncați pe geamul instituțiilor sanitare, acele spitalele atât de susținute de „stradă” prin vestitul slogan, „vrem spitale și nu catedrale”.
Păcat ca românii acestor vremuri privesc cu balele la gura spre Occidentul mereu deschis noului, încercând sa imite precum maimuța lui Darwin păcatele și apucăturile „așa zișilor” moderniști occidentali . Suntem vrăjiți de mirajul oferit de „lumea nouă”, care așteaptă cu satisfacție și nerăbdare apusul soarelui creștinătății, de Occidentul secat de seva cunoașterii lui Dumnezeu, a cărui credință a fost mutată din suflete în muzeele și bibliotecile prăfiuite ale orașelor din Europa. Am devenit peste noapte instanțe morale și iubitori de adevăr, vrem o Biserică curată și preoți sfinți, dar uităm însă că Biserica, această instituție divino-umană, este alcătuită din oameni, din rândul cărora sunt aleși preoții și episcopii ce o slujesc. 

Mă întreb și eu, ca simplu slujitor al altarului, câți dintre cei care calcă preșul prăfuit al bisericii din satul natal, s-au rugat ori se roagă pentru preotul duhovnic, pentru conducerea Bisericii, pentru episcopul locului? Câți dinte cei care vin de 2 ori pe an la Biserica, de Sf. Paști și de Nașterea Domnului, dar care se declară credincioși autentici, au aprins o lumânare pentru sănătatea și luminarea cugetelor acestor preoți asupra cărora se năpustesc cu vorbe de ocară? Nu spune, oare, Sf. Apostol Pavel „purtați-vă sarcinile voastre unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos” (Galateni 6, 2). Oare doar noi preoții suntem datori să ne rugăm, oare doar noi suntem datori să urmăm legea lui Hristos? Nu cumva Mântuitorul Hristos se adresează nouă astăzi, așa cum s-a adresat și mulțimilor acum două mii de ani, și ne îndeamnă la sfințenie? Rămân uimit de zelul pe care îl arată fiecare atunci când trebuie să critice, să judece, sa bârfească, să osândească, însă ne ascundem cât mai bine atunci când păcătuim sau săvârșim mizerii nenumărate. Când căutăm doar îndreptățirea de sine și hrănirea propriului ego, ne salvăm cu „nu judecați, ca sa nu fiți judecati”, dar apoi ne îndreptăm pornirile atavice asupra „popilor”, la care totuși, mergem ca la niște mijlocitori, pentru că ne cuprinde frica de „bătaia lui Dumnezeu”. Încercăm să scăpăm de putegraiul ce ne cuprinde inimile, arătăm pocăință, dam acatiste, aprindem lumânări, apoi uităm, rămânând nepăsători față de cea mai mare poruncă din Lege: „să iubești pe apropale ca pe tine însuți”.

Aceasta este criza morală pe care Occidentul a cunoscut-o cu mult timp înainte, dar care se dorește extinsă pe întreg pământul. Oare România noastră se caracterizează numai sărăcie, incultură, mercantilism, scandaluri, hoții, avorturi, adultere, perversiuni, show-uri, revolte, ordonanțe de urgență, înmormântări, cununii și botezuri celebre? Greșit! Am uitat de Romania autentică și riscăm să o și pierdem dacă nu ne vom întoarce către valorile strămoșești. 

Adevărata Românie trebuie căutată și o vom găsi în cele mai „banale” lucruri: în vorba dulce românească, în straiele populare, în frumusețea satelor, în simplitatea și în credința de neclintit a țăranului, în cântatul cocoșului, în înțelepciunea bătrânească care îl vede și îl găsește pe Dumnezeu în durere și sărăcie. România o putem găsi dacă ne vom îndrepta pașii și inimile spre pustnicii ascunși prin munți care se roagă fără încetare pentru noi, în miile de călugări și maici curați la suflet și cu cuget nepătat.

Acolo trebuie căutată adevărata Românie, în adâncul sufletului curat! 

Cu respect Arhiereul Avondios 
Milano 25 luglio 2017

VERSIONE ITALIANA


La Romania del 2017 pare la Romania medievale, con troni usurpati, congiure di palazzo, tradimenti e scandali. Tutti si interessano sempre di più a scoprire e conoscere le cattive abitudini e le passioni senza alcuna base teologica, scientifica o storica, ma solamente una grottesca manifestazione del luogo sacro, il Giardino della Madonna, come è chiamato il nostro paese, la Romania. Peccato che questo giardino, una volta ombrato da grandi figure come Stefano [il Grande], Mihai, [Matteo] Corvino, la nazione romena, fino ai pronipoti. Sì, i nostri pronipoti, i quali sono stati ignorati da noi uomini cresciuti nel XXI secolo, abbandonando questo giardino preferendo coltivare le erbacce dei campi vicini. E, ultimamente, notiamo anche come le alte temperature hanno risvegliato una coscienza che pareva addormentata. 

Di notte, tutti diventano filosofi, analisti o sociologi, con pretese moralistiche di poter giudicare gli altri. Peccato che la maggior parte di questi moralisti possiede parecchi scheletri dimenticati nell'armadio, peggio del museo Antipa... e credo che abbiano uno scopo ben preciso. Cosa dobbiamo fare con quanti stanno lottando per avere i canali tv hardcore, e poi sparlano anche dei casi isolati, giustamente e odiosamente, della Chiesa Ortodossa Romena. Anche in questo la morale è come programmata, scatta con uno scandalo. Peccato che i 23 milioni di romeni, più o meno, si dimenticano che dagli anni Duemila a oggi essi stessi hanno contribuito alla distruzione della nazione, abortendo milioni di bambini, in quegli ospedali e cliniche che tanto furono sostenute in strada al grido di "più ospedali e meno cattedrali". 

Peccato che i romeni di oggi sbavano verso l'Occidente, sempre aperti a nuove teorie, a copiare lo stile di vita modernista e i peccati degli occidentali come la scimmia di Darwin. Siamo incantati dalla promessa del "nuovo mondo", il quale guarda con letizia al tramonto del Cristianesimo, alla linfa sena Dio della conoscenza occidentale, visto che la religione è stata spostata dalle anime alle biblioteche e ai musei delle città europee. Questi moralisti notturni e questi amanti della verità dicono "vogliamo sacerdoti santi e una Chiesa pura", ma essi dimenticano che la Chiesa, quale istituzione divino-umana, è fatta da uomini che vengono eletti al ministero sacerdotale o episcopale. 

Come umile servitore dell'altare, mi domando quanti fra coloro che camminano sui tappeti polverosi delle chiese rurali, pregano per i loro sacerdoti confessori e i loro vescovi? Quanti fra quelli che vanno in chiesa a Pasqua e a Natale ma si professano veri credenti hanno mai acceso una candela per l'illuminazione dell'intelletto dei loro sacerdoti o per la salute dei loro preti? Lo dice l'Apostolo Paolo: portate i pesi gli uni degli altri, così adempirete alla legge di Cristo (Galati 6:2). Forse solamente noi sacerdoti dobbiamo pregare? e solo noi abbiamo il dovere di seguire la legge di Cristo? Forse che il Salvatore Gesù Cristo ci parla oggi così come parlava duemila anni fa, e ci chiama alla santità? Rimango stupito dallo zelo che c'è per giudicare, spettegolare, condannare il prossimo, e al contempo per nascondere i propri peccati e commettere tutte le proprie miserie. Quando alimentiamo il nostro ego e siamo ipocriti diciamo "non giudicare per non essere giudicati", ma questa regola scompare quando puntiamo il dito sui preti, però con una sorta di moderazione, perché abbiamo "paura di offendere Dio". Poi per fuggire a questo marciume mostriamo pentimento, leggiamo un acatisto, accendiamo candele, ma rimaniamo indifferenti dinnanzi al grande comandamento: ama il prossimo tuo come te stesso

Questa crisi l'Occidente la conosce da molto tempo, ma si diffonde su tutta la Terra. Adesso la nostra Romania è caratterizzata da povertà, analfabetismo, mercantilismo, scandali, ladrocinii, adulterio, aborti, perversioni, spettacoli, ignoranza, rivolte, battesimi e funerali famosi... ma è sbagliato! Perderemo la Romania autentica se non torneremo ai nostri valori ancestrali. La vera Romania va ricercata nelle piccole cose: nella nostra lingua, nei villaggi, nei vestiti tradizionali, nella fede incrollabile dei contadini, nel canto del gallo, nella saggezza degli anziani che vede e trova Dio nella povertà e nella sofferenza. Troveremo la Romania rivolgendo i nostri cuori agli eremiti che popolano le montagne e che, nascosti, pregano incessantemente per noi, nelle migliaia di monaci e monache puri di cuore e dalla anima senza macchia. 

Lì va cercata la Romania, in un cuore più santo!

Con tutto il rispetto,
+ Avondios, pontefice

in Milano, 25 luglio 2017

Nessun commento:

Posta un commento

Nota. Solo i membri di questo blog possono postare un commento.